Print

 VASILE (BEBE) MIHĂESCU, conferențiar la Universitatea de Medicină si Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași, unde predă psihologie medicală, psihoterapie și psihosexologie. Psihoterapeut de orientare experiențială și hipnoterapie. Licențiat în psihologie, drept și medicină. Cursuri și stagii de pregătire în Germania, Israel, Grecia, China și Japonia. Doctorat în psihologie, masterat în psihoterapie și programare neurolingvistică. Formator-supervizor în psihoterapie experiențială, hipnoterapie și psihoterapie transpersonală, psiholog principal și supervizor în psihologie clinică, licențiat internațional în programare neurolingvistică. Formări multiple (terapie Gestalt, analiză tranzacțională, hipnoză ericksoniană, terapie cognitiv-comportamentală), expert în arte marțiale (centura neagră 4 Dan karate, instructor Tao). Președintele Asiciației de Psihoterapie Experiențială și Hipnoterapie, vicepreședintele Comisiei de Psihologie Clinică din România. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Lucrări științifice: Dicționar  de medicină legală (coautor. 1976), Teme ale psihologiei medicale (1993), Next Generation (2000, 2003), A face dragoste aproape perfect (2003), Cuplul conjugal ori la bal, ori la spital (2004) și SexulPROadolescenții, îngerii și "demenții" (2004). Volume de beletristică: Cartea cu adolescenți (1976), Prea fragedul contur (1978), Dulcissima (1978), Portret cu două rame (1981), Incendiu în eternitate (1982), Anonim cu ceas de buzunar (1985; Premiul Asociației Scriitorilor din Iași), Semne pe arbori (1986), Urme de purpură (1989) și Mustățile lui Demiurgos (1997). De același autor, la Editura Polirom au mai apărut: Psihoterapie, încotro? (1995), Psihoterapie și psihosomatică (1996), Psihoterapie ca sistem (coautor, 1996) și Psihosexologie pentru începători (2000).

 

AURORA FRUNZĂ, profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină București, psihoterapeut principal, formator-supervizor în psihoterapie cognitiv-comportamentală, formator-supervizor în psihologie clinică, formator-supervizor în psihoterapie experiențială și hipnoterapie.

 

ELENA ANGHEL, Lect. Univ. Dr. la Universitatea Titu Maiorescu București, formator-supervizor în psihoterapie experiențială și hipnoterapie, psiholog principal în specialitatea psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională.